Arhivarea electronică, MODIFICATĂ în Guvern. Ivan: Companiile, instituţiile publice nu vor mai fi nevoite să printeze şi să arhiveze documente

Arhivarea electronică, MODIFICATĂ în Guvern. Ivan: Companiile, instituţiile publice nu vor mai fi nevoite să printeze şi să arhiveze documente
Publicat: 09/05/2024, 16:55

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan a anunţat că în Guvern a fost emis ordinul care stabileşte criterii transparente şi simple pentru arhivarea electronică în România.

Ştim cu toţii că astăzi, ca să poţi să închizi ciclul arhivării electronice, într-o companie privată sau instituţie publică, trebuia ca la final să printezi un document pe care ulterior să îl arhivezi într-un document în format fizic. Ei bine, de astăzi, s-au creat reguli noi. Am adus România, după mai bine de 10 ani în care nu am avut modificări şi actualizări de legislaţie într-o zonă în care suntem pe acelaşi tipar al legislaţiei europene, în special în reglementarea eIDAS (prevede interoperabilitatea sistemelor naţionale de identificare electronică între statele membre ale UE – n.r.), a explicat Bogdan Ivan, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.

Odată cu acest Ordin de Guvern, companiile, instituţiile publice din România nu vor mai fi nevoie să îşi printeze şi să arhiveze documentele, ci vor putea, în baza unei semnături electronice şi a unui mecanism foarte simplu şi acreditat de ADR (Autoritatea pentru Digitalizarea României să aibă întreg circuitul documentelor în format electronic digital.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare